Sfârșit de an școlar - Sfârșit de clasa a III-a

  Mă străduiesc de ceva timp să îmi pun în jurnal finalul de an școlar la clasa a III-a. Așa că iată ce am gândit și ce am realizat:    Sfâșit de an cu Biscuițel! Nu-l cunoașteți pe Biscuițel? Vă fac eu cunoștință:  Biscuițel este personajul principal din cartea pe care au primit-o elevii mei la sfârșitul anului școlar ”În zbor spre lumea mare”, scrisă de Alexia Gănescu și ilustrată de Simona Radu-Iacobini  , apărută la editura Booklet. O găsiți aici:  https://booklet-fiction.ro/carti/in-zbor-spre-lumea-mare/  sau la oricare altă librărie.  Mie mi-a plăcut foarte mult cartea, scriitura ei, limbajul clar, expresiv, potrivit pentru copii, ilustrațiile superbe și mi se pare că e foarte potrivită pentru trecerea din clasa a III-a în clasa a IV-a, îi pregătește pe copii pentru noile discipline pe care le vor avea, geografia și istoria. Personajele sunt bine conturate, simpatice, te atașezi de ele și intri în aventură fără să-ți dai seama. În ajutorul m...

Electricitate

 

      Pentru lecția despre electricitate auxiliarul nu oferă nimic, iar manualul câteva idei. Așa că m-am gândit să o condimentăm puțin. Am căutat câteva experimente mai deosebite. Mi-au păcut mult cele de aici, sunt ieftine și ușoare. Le-am încercat, dar nu mi-a ieșit niciunul. Nu știu, poate nu am înțeles bine, poate materialele mele nu erau bune, vă povestesc pentru că poate încercați și vă ies. Eu rămân la cele clasice, la îndemâna fiecărui copil.
      Vom folosi rigla, părul nostru sau haina, câteva bucățele mici de hârtie. (În locul riglei se poate folosi un balon umflat.)
Experiment 1: Se freacă rigla bine pe mânecă, apoi se apropie de păr și vom vedea cum părul se electrizează. Copiii se distrează foarte bine cu acest experiment.

Experiment 2: Se freacă bine rigla pe mânecă sau pe păr și se apropie de bucățelele de hârtie. Vom vedea cum bucățelele se lipesc de riglă.


Experiment 3: Se pune puțină soluție de făcut baloane pe o farfurie/platou, cu un pai se suflă pentru a face un balon de săpun. Se freacă bine rigla de păr/haină, se apropie de balon. Acesta se va apropia de riglă.
Experiment 4: Fluturașul în zbor- Se decupează  corpul unui fluture din carton și aripile din șervețel. Ar fi bine să desprindeți straturile șervețelului. Se freacă bine rigla de păr sau haină și se apropie de aripi. Acestea se vor ridica spre riglă.
        

Le voi explica copiilor că este vorba despre electricitatea statică.

Le voi povesti despre Edison, mă va ajuta cartea din colecția ”Micii eroi”. Găsești cartea aici la un preț foarte bun. și despre experimentul lui Benjamin Franklin cu fulgerul, voi folosi imaginea și câteva informații de aici.

Vom viziona câteva momente dintr-un videoclip cu ploaie si fulgere. aici

Vom rezolva  cerințele din fișa de lucru, pe care o vom lipi în caiete.


Sper să reușim mâine să facem tot ceea ce mi-am propus. Voi cum abordați această temă?

Mult succes!

Comentarii